de Grigore Alexandrescu
Ion prinse un uliu si, ducându-l acasa,
Îl lega cu o sfoara,
Lânga cotet afara.
De o vecinatate asa primejdioasa
Gaini, cocosi si gâste întâi se îngrozira,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obisnuira,
Începura sa vie cât colea sa-l priveasca,
Înca si sa-i vorbeasca.
Uliul cu blândete le primi pe toate;
Le spuse ca se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rau foarte caci el însusi nu poate
La dumnealor sa vie,
Vizita sa le-ntoarca dupa-a sa datorie.
Next Avengers: Heroes of Tomorrow ipod Mai adauga însa ca daca dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca sa poata scapa,
El le fagaduieste
- Si Dumnezeu cunoaste cum vorba si-o pazeste -
Ca la orice primejdii va sti a le-ajuta:
Înca din înaltime, el le va da de stire,
Când asupra-le vulpea va face navalire.
Asta fagaduiala
Nu mai lasa-ndoiala;
Si gainile proaste, ce doreau sa gaseasca
Pe cineva destoinic sa va sa le pazeasca,
S-apucara de lucru: azi, mâine, se-ncercara,
Si cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegara.
Uliu-si lua zborul. Dar se întoarse-ndata
Si rapi o gaina, pe urma doua, trei,
Pe urma câte vrei.
“Ce paza este asta? striga una cu jale,
Vorba mariei tale
Era sa ne pazesti,
Iar nu sa ne jertfesti.”
- “O! eu stiu foarte bine cuvântul ce v-am dat,
Si ce fel m-am jurat.
Dar când ma juram astfel, eram legat, supus,
Acum însa sunt slobod si va vorbesc de sus”.
Eu, de-as fi fost gaina, nu l-as fi slobozit:
Dumnealor au facut-o si vaz ca s-au cait.
Uliii sunt cinstiti,
Când sunt nenorociti.
