de Grigore Alexandrescu
Un soarece de neam, si anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Si care în sfârsit, dupa un nobil plan,
Petrecea retirat într-un vechi parmazan,
Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum ca domnul Raton îndata s-a gândit
Sa o ia la picior, nu e de îndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii în pamânt,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,
Începu a striga: “De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva îti fac rau? Nu cumva te gonesc?
Binele soricesc cât de mult îl doresc
Si cât îmi esti de scump, o stie Dumnezeu!
Cunosc ce rautati v-au facut fratii mei,
Si ca aveti cuvânt sa va plângeti de ei;
Dar nu sunt cum crezi; caci chiar asupra lor
Veneam sa va slujesc, de vreti un ajutor.
Eu carne nu manânc; ba înca socotesc,
De va vrea Dumnezeu, sa ma calugaresc.”
La ast frumos cuvânt, Raton înduplecat,
Vazând ca Dumnezeu de martor e luat,
Îsi ceru iertaciuni si-l pofti a veni
Cu neamul soricesc a se-mprieteni.
Îi duse pe la toti, si îl înfatisa
Ca un prieten bun ce norocul le da.
Sa fi vazut la ei jocuri si veselii!
Caci soarecii cred mult la fizionomii,
S-a acestui strain atâta de cinstit
Nu le înfatisa nimic de banuit.
Dar într-o zi, când toti îi detera un bal,
Dupa ce refuza si limbi si cascaval,
Zicând ca e în post si nu poate mânca,
Pe prietenii sai ceru a-mbratisa.
Skeleton Key 2: 667 Neighbor of the Beast ipod Dark Floors move
Ce fel de-mbratisari! Ce fel de sarutat!
Pe câti gura punea,
Îndata îi jertfea;
Încât abia doi-trei cu fuga au scapat.
Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.
nu prea e de inteles dar am inteles cava(kred0…oricum ms mult:X